Pe 30 August 2007, doua dintre cele mai importante companii din domeniul energiei din Europa Centrala, CEZ cu sediul in Praga, si MOL Plc. cu sediul in Budapesta, au semnat un Memorandum care pune bazele unei aliante strategice intre cele doua Grupuri. Obiectivul urmarit este crearea unor oportunitati in domeniul generarii de energie electrica in tarile in care in care MOL este un mare consumator, datorita operatiunilor sale de rafinare. Ca un prim pas in cadrul acestui parteneriat se vor construi si opera centrale termice si electrice care sa functioneze pe baza componentelor reziduale ale rafinariilor din Bratislava si Százhalombatta.
Acest partneriat va ajuta compania MOL sa controleze mai bine costurile de energie si sa imbunatateasca fluxul tehnologic al rafinariilor.
Tarile in care MOL opereaza corespund cu cele pe care CEZ le-a inclus in planul sau de expansiune. Cooperarea cu MOL este o oportunitate pentru CEZ de a-si extinde prezenta pe piata energiei din Europa Centrala si de Sud-Est alaturi de un partener cu experienta in domeniu.
Tot in cadrul acestui parteneriat, CEZ va achizitiona de la MOL in viitorul apropiat pana la 10% din actiunile companiei, cele doua companii demarand tranzactiile financiare aferente. Orice schimb de actiuni intre MOL si CEZ nu este luat in calcul in acest moment.
Termenii finali si obiectul acestei colaborari vor fi ulterior negociati de catre cele doua parti, si se asteapta a fi agreati in urmatoarele doua luni.