MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat câștigătorii ediției 2009 a programului "Pot ajuta?"
Printre aceștia se numără Anamaria Tămîrjan, gimnastă medaliată cu bronz la jocurile olimpice de la Beijing, Vasile Alexandru Ghilea, lider în 2008 al clasamentului european de tenis și Bernadett Bálint, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa în categoria sa. De asemenea, lista câștigătorilor îl include și pe violonistul Francesco Ionașcu, care a fost premiat la nenumărate concursuri naționale și internaționale.
Tinerii sportivi și artiști vor primi sponsorizări în valoare totală de 60 000 de euro. Din această sumă, 40 000 de euro sunt destinați sportului, beneficiari fiind 74 de câștigători din 20 de județe. Cei mai mulți dintre ei provin din sfera sporturilor de contact (arte marțiale, karate, judo), dar și din cea a înotului și atletismului. În cadrul clasificării pe județe, conduc sportivii din București, bine reprezentate fiind însă și Hunedoara, Satu Mare, Harghita, Arad și Prahova. Fondul de 20 000 de euro rezervat tinerilor artiști va fi împărțit între 26 de aplicanți, cei mai mulți dintre ei fiind muzicieni. Au mai fost declarați câștigători și solicitanți din domeniul artelor plastice, teatrului și baletului.
”MOL se implică activ în viața comunității. Suntem alături de tinerii sportivi și artiști care vor să-și îmbunătățească peformanțele. Îi încurajăm în demersul lor și ne bucurăm de fiecare dată când cei care au obținut sprijinul nostru, ajung să conducă în clasamentele europene la categoria lor de vârstă sau să concerteze alături de filarmonici recunoscute. Susținând generația tânără, investim în viitor” - a declarat Zsolt Szalay, Country Chairman MOL România.
2009 este primul an când se află printre câștigători și un tânăr cu rezultate deosebite la concursuri de tenis de masă paralimpic. ”Mă bucur nespus de mult că prin Vlad Alexandru Bordea putem să dăm un semnal pozitiv și pentru această categorie. Efortul depus de tinerii sportivi cu deficiențe nu este cu nimic mai prejos decât cel al celorlaltor sportivi premiați” - a declarat Árpád Gazda, președintele Fundației pentru Comunitate.
Programul MOL de promovare a talentelor s-a bucurat și în acest an de o mare popularitate: organizatorii au înregistrat peste 300 de cereri de finanțare provenind din 29 de județe și din diverse domenii ale sportului și artelor. Câștigătorii a fost desemnați de două jurii de specialitate, conduse de atleta Violeta Beclea-Szekely, respectiv de organistul Erich Türk.
Dezvoltat la nivel regional, Programul “Pot ajuta?” este implementat cu succes de către Grupul MOL în Ungaria încă din 2005, iar în Slovacia din 2007. În cele trei țări în care se derulează programul au fost sponsorizate peste 2100 de persoane, cu o sumă care a depășit 800.000 de euro.