Castigatorii Spatii verzi 2011
În total 53 de proiecte vor fi finanțate cu o sumă totală de 150.000 de euro în cadrul celor două componente ale programului Spatii Verzi 2011, derulat de MOL România în colaborare cu Fundația pentru Parteneriat.
La componenta Spații Verzi Urbane au fost depuse 96 de proiecte sosite din 40 de orașe, din 29 județe dintre care 29 au fost aprobate de către comitetul de evaluare al programului. În cadrul acestor proiecte participanții voluntari vor amenaja/reamenaja în total peste 42.000 de metri pătrați teren public prin plantarea de arbori, arbuști și alte plante ornamentale. În spațiile amenajate se va amplasa/recondiționa mobilierul stradal și de joacă, coșuri și colectoare de gunoi. Organizațiile câștigătoare vor reamenaja 16 curți de școli, 3 curți de grădinițe, 10 parcuri publice și o parte a unei grădini botanice, în 18 de orașe din 16 județe.
La componenta Arii Naturale Protejate au sosit 93 de proiecte din 28 județe si 55 localități dintre care 24 au fost aprobate pentru finanțare. În cadrul acestei componente suma maximă de finanțare este de 20.000 RON, iar câștigătorii au obținut fonduri pentru activități tip Junior Ranger, amenajarea potecilor tematice, organizarea Zilei Rezervației, Zilei Biodiversității, expoziții și amenajarea unor centre de vizitare.